Un accident grav în Bucegi: patru alpiniști au căzut după ruperea corzii

Andrei Popescu · Prahova Expres

ro Un accident montan grav s-a produs sâmbătă în Masivul Bucegi, în zona Valea Albișoarei, unde patru alpiniști au căzut după ce corzile de asigurare s-au rupt.

Intervenția de urgență a fost declanșată imediat, fiind mobilizate echipaje de salvamont și elicoptere SMURD.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, victimele s-au prăbușit aproximativ 10 metri, însă, la sosirea echipajelor, toate erau conștiente.

În urma evaluării, una dintre persoane a intrat în stare de inconștiență, fiind stabilizată și pregătită pentru evacuare.

La fața locului acționează salvamontiștii, iar pentru evacuarea victimelor au fost solicitate două elicoptere SMURD, unul de la Baza Aeromedicală Târgu Mureș și unul de la Baza Aeromedicală Caransebeș.

Citește articolul complet pe Prahova Expres

Deschide articolul →