Consiliul Local Ploiești a aprobat post-mortem titlul de Cetățean de Onoare pentru Aurelian Gogulescu

Mihnea Roman · Prahova Expres

Consiliul Local Ploiești a aprobat, în ședința din 30 septembrie, acordarea post-mortem a titlului de «Cetățean de Onoare al Municipiului Ploiești» pentru Aurelian Gogulescu.

Distincția a fost conferită în semn de recunoaștere pentru întreaga sa activitate și pentru contribuția deosebită la dezvoltarea mediului de afaceri local și național.

Aurelian Gogulescu, fost președinte al Camerei de Comerț și Industrie Prahova, s-a stins din viață pe 19 august.

În cei 25 de ani de conducere, el a avut un rol important în promovarea și dezvoltarea relațiilor economice ale județului și orașului, fiind un reprezentant marcant al mediului de afaceri prahovean.

În expunerea de motive, s-a subliniat că activitatea sa a consolidat dialogul dintre comunitatea de afaceri și autoritățile publice, contribuind la poziționarea Ploieștiului ca centru energetic și industrial al României.

Citește articolul complet pe Prahova Expres

Deschide articolul →