Pompierii din Prahova au intervenit, azi-noapte, la două incendii care au distrus locuințe în localitățile Cocorăștii Colț și Gura Vitioarei. La Cocorăștii Colț, în Satul de Sus, trei autospeciale și o ambulanță SMURD au fost mobilizate pentru stingerea focului.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la o locuință de aproximativ 150 de metri pătrați, iar o altă casă, pe circa 30 de metri pătrați. Salvatorii au reușit să localizeze și să lichideze focul, evitând propagarea acestuia. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Citește și: Peste 350 de elevi și profesori au ascultat mărturii despre dependențe la Ploiești
ISU Prahova a transmis că, după finalizarea intervenției, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric, generat de un cablu defect sau neizolat corespunzător.
Un alt incendiu a avut loc aseară la Gura Vitioarei, unde o locuință a fost distrusă. Aceasta este a doua astfel de situație în Prahova în ultimele ore, după cel de la Gura Vitioarei.
