La finalul săptămânii, pe circuitul de la Ciolpani, s-a desfășurat o nouă etapă a Campionatului Național Individual de Motocros.
Sportivii de la clubul Lido Câmpina, fondat și condus de fostul mare campion Cătălin Duță, au obținut rezultate remarcabile. Alin Pandele a câștigat etapa la categoria Amatori MX1, urcând astfel pe primul loc în clasamentul general al categoriei, având un avans de doar un punct față de principalul său contracandidat.
Citește și: Fabrica Uzuc din Ploiești a fost transformată prin artă și a atras peste 10.000 de vizitatori
Rezultate notabile pentru Lido Câmpina
La categoria Amatori MX2, Alexandru Fota a terminat pe locul al treilea în etapa recent încheiată, dar a reușit să preia conducerea în clasamentul general al acestei categorii. De asemenea, Sebastian Strechioiu a încheiat etapa pe locul 5 la Veterani II, iar Marcel Vișoiu a ocupat locul 6.
Următoarea etapă, care va fi și ultima din acest sezon, este programată pentru 24 și 25 octombrie la Merei, în județul Buzău.
